25

24

17

15

13

12

Alb

Uneori cuvintele ma ocolesc.

De sus in jos:

Fuji 160s

Ilford Pan 50

Kodak Profoto 100

Sooters 200

Kodak Gold 200

Fuji Velvia 100, cross process

a little pinhole story

Cu ideea de pinhole cochetasem de ceva vreme, insa dupa cateva experiente nesatisfacatoare am lasat-o balta. Nesatisfacatoare din mai multe cauze:

-am conceput cutiile in asa fel incat trebuia sa tai filmul (neapărat alb/negru) la o anumita lungime, sa-l introduc in cutie, astfel avand doar o singura pozitie de expus;

-timpii de expunere nu erau calculati,  cliseele rezultate avand de cele mai multe ori nevoie de manipulare in photoshop la luminozitate;

-etc.

De curand insa (dupa o aprofundare mai serioasa a acestui subiect), m-am decis sa construiesc o cutie mai elaborata, in care sa pot folosi un intreg film de 35 mm, color sau alb negru, fara greutate si repetitiv fara ca rezultatul sa fie alterat.

Si iata ce am obtinut:

film: necunoscut, 14 minute expunere

film necunoscut, 14 minute expunere

agfa apx iso 400, expunere 2 min

agfa apx 400, expunere 7 secunde

agfa apx 400, expunere 7 secunde

kodak profoto 100, expunere 27 minute

kodak profoto 100,expunere 7 secunde

kodak profoto 100, expunere 7 minute

kodak profoto 100, expunere 7 minute

kodak profoto 100, expunere 7 minute

kodak profoto 100, expunere 5 minute

kodak profoto 100, expunere 4 minute

kodak profoto 100, expunere 2 secunde

kodak profoto 100, expunere 3 minute

Nu prea sunt pasionat de fotografia de peisaj. Sau cel putin nu eram. De obicei nu imi spune mare lucru, in mod exceptional insa sunt unele care  ma misca pana la cea mai mica molecula. Postandu-le pe acestea aici nu insinuez ca ele se numara printre acelea putine care ma emotioneaza, asta in special pentru ca sunt facute de mine si exigenta fata de ceea ce realizez eu este exagerat de mare.

Acest gen de fotografie mi se pare unul introvertit.  Este multa liniste in ea. Stand langa trepied minute intregi, in singuratate, concentrat asupra numararii secundelor (in cazul lipsei unui cronometru), te pierzi in calm. Nu este o activitate pe care o poti face in fuga, sarind de la un subiect la altul.  S-a intamplat ca la ultima vizita in padure , zilele trecute, intr-o dupamasa innorata, sa vad o caprioara la distanta mica, nestingherita de mine, pentru ca stateam linistit langa trepied. Nu m-a incercat dorinta de a o fotografia, asta si din cauza ca era un gest imposibil. M-am multumit admirand-o nemiscat. A fost… frumos…