My perfect sunset

Puțin melancolic.  Bine, poate mai mult, dar nu este vorba despre acea melancolie dăunătoare, deci nu-i nevoie de panică.

Îmi dau seama cum mă sting tot mai mi mult, cum mitul în care mă înconjurasem s-a transformat într-o amăgire puerilă.  N-a mai rămas nimic din basmul în care credeam cândva , același în care crede fiecare dintre noi. Viața este prea plină de … real, de succesiuni de compromisuri și de aspirații sfărâmate.

Rareori, cum sunt aceste momente, mai conștientizez  farmecul și eterna enigmă pe  care o reprezintă conceptul de viață în forma lui cea mai eliberată de canoanele societății, îmi conștientizez de asemenea caracterul slăbit ( sau poate slab dintotdeauna), unul de duzină.

it’s a small world after all

Nu cred in fotografile ce urmeaza, uneori insa sictirul este mare.

un pustiu de bine

Cred ca adevarul cu privinta la natura omului si la viata lui nu are nimic poetic in el si nici ceva spectaculos, de aceea nu-l acceptam desi il cunoastem. Ne prefacem ignoranti, cautam in alta parte, intotdeauna in obscur, acolo unde se gasesc numai mituri si basme romantice.

Imi dau seama cat de vasta este lumea ce ma inconjoara si cat de putin mi se dezvaluie mie ca fiinta individuala. As putea afirma ca mi se refuza, dar totusi, putinul pe care-l cunosc imi dovedeste contrariul. Nu mi se refuza si doar datorita neajunsurilor perceptuale si intelectuale pe care le are acest corp am sentimentul acesta.

Ma incearca remuscari pentru faptul ca am renuntat la scris. Poate ca daca perseveram, depaseam acea maturitate din cuvinte.

noi

Fara alte vorbe de duh.