praf de stele

View this document on Scribd

105

104

103

102

101

100

99

98

97

viata ca fapt

Într-o zi – poate că bună, poate că rea – nu voi mai prezenta nici un interes pentru absolut nimeni. Voi fi doar o bucată  de carne care se mai ține în picioare  prin nu știu ce miracol și care iși petrece zilele  așteptându-și eliberarea.

Sunt conștient de asta de fiecare dată când o contemplu pe străbunica mea, o mână de femeie ce se plimbă mecanic dintr-o parte în alta a grădinii, cocoșată, trebăluind din inertie ceea ce a trebăluit întreaga ei viață.  Întreaga lume s-a schimbat în jurul ei, a fost și ea copil, a avut și ea speranțe, pasiuni, iubiri și dezamăgiri, iar eu, ca un dobitoc ce sunt, nu sunt deloc curios de toate astea. Îmi este indiferentă povestea ei.

Așa voi fi și eu.  Adevărul meu lăuntric, toate revelațiile, extazurile și depresiile, întregul meu sistem de valori și de concepții asupre lumii în care trăiesc, toate acestea se vor stinge odată cu mine. De aici și atitudinea mea neguroasă. Totul îmi pare în van. În totul văd un sfârșit care anulează.  Simt cum ne devorează neantul.

Problema mea – trist – nu o reprezintă el, ci zbuciumul care îl precede numit viață. Este un fenomen prea straniu pentru a-l putea accepta după preconcepțiile impuse din exterior așa cum face majoritatea cu atâta ușurință.

96

95

94

93

92

91

90

89

88

87

86

85

84

83

82

81

80

79

78

77

76

75

74

73

72

71

70

69

68